Maramureș – Cimitiru’ vesel – :)

Am să vă prezint într-o serie de articole frumusețile zonei. Sanchi! Cele naturale. AAa… Adică… Sper că ați înțeles.

Săpânța. Cimitiru vesel.

În primul rând dacă citim din nou numele: Cimitiru’ Vesel. OK? Toată treaba a început în 1930. Cu Ion Stan Pătraș. Și nuimele e predestinat, pentru cei mai vârstnici Stan e un mare nume în comedia mondială. În anul 1930 dl. Stan a făcut prima cruce. Nu am reușit să aflu exact care. S-ar putea să fie una pentru soacră. Sau pentru cineva cunoscut. Cert e că  Ion știa niște lucruri despre persoana respectivă. Lucruri care nu numai că erau rușinoase, dar odată aflate de restul satului ar fi distrus iremediabil reputatia celui care plecase in lumea drepților.  Lumea trebuia să afle. Dar Ion, după cum se va dovedi mai târziu, nu a fost un om prost. Nu. A stat el și a cugetat și a ajuns la concluzia că există o posibilitate ca sătenii să nu-l creadă și să iasă șifonat din povestea asta. Și atunci ce a făcut? A zis să dea o dumă! Adică un fel de lucru serios zis în glumă. Ceva de genul ăsta:

Aci odihne Pop Axente soţia lui George Titru
A trăit 40 de ani
Cît pe lume am trăit
De găini bine am grijit
Şi mai mult am odihnit.

Ați înțeles? adică femeii îi plăcea să se odihnească, mai mult decât media aceptată de babele din sat. Și cum puteai să spui asta în gura mare? În glumă… Pe o cruce de mormânt în Cimitiru Vesel!.

Deci din punctul meu de vedere, Ion e inventatorul emoticonului. Că și pe ăla îl folosești când spui o mârlănie, da’ vrei să nu se supere cel care o citește….

de genul : Ești fraier 🙂 i-ai zis că e fraier. tu te-ai liniștit că ți-ai zis păsul. Ălalalt e convins că ai glumit.

Așa și cu Ion al meu. Le rupea gura la ăia în sat, ba le mai și lua bani și tot el era considerat artist. Aici dacă mă gândesc și mai bine e peste Sieinfeld. Mult peste. Așa că nu mai vreau să aud discuții despe faptul că noi aici în Maramureș suntem mai puțin civilizați…

Un comentariu la „Maramureș – Cimitiru’ vesel – :)”

  1. Pingback: Martisor. Definitii si domenii de utilizare

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.